Dr. Savel Călinescu

Dr. Savel  Călinescu a studiat medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. A început practica yoga în timpul studenției, apoi după terminarea facultății a lucrat la Spitalul Fundeni din București, la Secția de chirurgie cardiovasculară, unde a aplicat pentru prima dată tehnicile de relaxare și vizualizare creatoare asupra pacienților în vederea pregătirii pentru operație sau pentru recuperarea postoperatorie.

A lucrat în București ca medic de familie, apoi la Paris ca medic generalist adictolog în cadrul Spitalului din Versailles la Centrul de îngrijire, sprijin și prevenire a dependenței pentru pacienții alcoolici și dependenți de cannabis.

A absolvit cursuri de formare medicală în Acupunctură, Api-fito-terapie, Sexologie, Terapie sistemică, a studiat Ayurveda.

Este instructor de yoga din 1990. În prezent structurează și predă cu succes Cursul de Parapsihologie Practică Binefăcătoare.