Dr. Monica Pașcalău

Monica a avut primul contact cu lumea spiritualității în timpul liceului, descoperind o carte de yoga în biblioteca unei colege de clasă. Era o lume extraordinar de fascinantă pentru ea, pe care atunci abia o întrezărea. I se părea extrem de incitantă ideea să fii mereu armonios și echilibrat, cu conștiința perfect liniștită, doar fiind într-o anumită postură trupească (asana) sau respirând într-un mod controlat (pranayama).

În timpul studenției la Facultatea de Medicină din Cluj, a descoperit cursurile de medicină tradițională indiană Ayurveda organizate de AMN România și, după doar câteva luni, a început să practice intensiv yoga în cadrul cursurilor organizate de MISA România. Ulterior a început și studiul Șivaismului Kashmirian, iar  în urma cu 10 ani a parcurs modulele de pregătire a instructorilor de Tantra Yoga organizate de Federația Atman.

Monica este medic specialist în medicină de familie, având competențe în apifitoterapie, homeopatie, acupunctură, medicină de întreprindere, este instructoare de yoga, de Tantra Yoga și de șivaism și este de asemenea și lector de Ayurveda.