Vă invităm cu mult entuziasm să participați la a VIII-a ediție a Congresului de Yoga și Terapii Alternative Orientale și Occidentale, ediție care se va desfășura online.
Ne propunem să dezbatem și în acest an o serie de subiecte care să trezească atât interesul începătorilor, cât și pe al celor avansați în practica yoga; să risipească unele dintre neînțelegerile care au creat o ”prăpastie” – în fond artificială – între știință și spiritualitate; să vă răspundă la unele întrebări și în același timp să vă provoace să vă puneți întrebări mai profunde; să vă permită să acumulați cunoștințe, dar și să trăiți experiențe noi.
Programul acestor cinci zile de congres a fost gândit astfel încât să permită tuturor să beneficieze cât mai mult de pe urma participării online și astfel să compenseze din neajunsurile unei întâlniri „virtuale”. El va include, pe lângă sesiunile de conferințe, exemplificări spirituale zilnice și momente artistice inedite. În plus, veți avea acces la conferințe pentru încă 48 de ore. Fiind un congres internațional, toate expunerile în limba română vor fi traduse și în limba engleză, iar cele în limba engleză vor fi traduse și în limba română.
Vă invităm să adresați întrebări în scris, folosind adresa de e-mail pe care o găsiți în partea de jos a paginii, cu privire la subiectele expuse sau să ne împărtășiți din experiențele sau înțelegerile pe care le veți avea în aceste zile petrecute împreună și, atât cât va fi posibil, vom urmări să vă răspundem.
Pe data de 21 iunie vom sărbători împreună Ziua Internațională Yoga, cu un program care va include și o comuniune spirituală cu momentul solstițiului de vară.
Nu în ultimul rând, participarea la acest congres este complet gratuită, este necesar doar să vă înscrieți cu o adresă de e-mail.
Vă așteptăm cu drag alături de noi în această adevărată aventură a conștiinței!