← Înapoi la Home

Conferențiari

Descoperă vocile care te vor inspira în această experiență spirituală

Invitați de renume, cu o vastă experiență în spiritualitate, yoga și transformare lăuntrică.

Profesor de Yoga

Gregorian Bivolaru

Grieg, cum îi spun prietenii, s-a născut pe 12 martie 1952 la Tărtășești, lângă București. Încă de timpuriu a simțit o chemare profundă de a-L cunoaște pe Dumnezeu, care i s-a revelat ca fiind o realitate vie, grandioasă și eternă. Această experiență s-a transformat apoi în aspirația nestăvilită, preocuparea intensă și disponibilitatea plină de bunăvoință de a-i ajuta și pe ceilalți să Îl descopere.

Preocupările sale spirituale l-au adus însă repede în atenția autorităților comuniste.

Aşa au început anii de teroare și hărțuire din partea Securității.

Conștient de riscurile la care se expune, Gregorian Bivolaru a început să predea yoga la începutul anilor ’70, și a continuat apoi pe ascuns, chiar și atunci când yoga, chiar și artele marțiale, au fost interzise. A fost arestat, închis și torturat. Ca răspuns, Grieg a evadat din arestul Securității, ceea ce a rămas ceva unic în istoria acestei macabre instituții. A fost apoi din nou închis pentru… evadare.

În ianuarie 1990 a fondat ceea ce avea să devină ulterior cea mai mare școală de yoga din Europa: Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut – MISA.

Deosebit de semnificativ este faptul că profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a continuat să fie considerat drept un mare „pericol“ de către toate structurile puterii care au urmat după comunism, și ulterior toate acestea au continuat și continuă chiar și actualmente să opereze în același mod. Explicația a toate acestea este simplă: învățăturile sale spirituale, pe care le dăruiește cu o mare abnegație și cu generozitate sunt noi, revoluționare. Marea majoritate a acestor învățături ezoterice fundamentale sunt o expresie vie a doctrinelor spirituale străvechi, milenare, care au urmărit și urmăresc mereu emanciparea rapidă, decisivă a ființei umane ce este pregătită pentru aceasta și împlinirea treptată, sistematică a menirii ei reale, dumnezeiești.

În pofida tuturor obstacolelor chiar foarte mari, deloc neglijabile, Gregorian Bivolaru și-a continuat atât activitatea spirituală, ghidând în calitate de mentor dezvoltarea școlii de yoga, cât și pe cea de autor prolific al multor lucrări, ce au o tematică spirituală diversă.

Până în prezent el a publicat deja peste 150 de cărți și broșuri și a scris sute de articole. Cursul de yoga structurat de el s-a extins practic în toată România, dar și în străinătate și cuprinde peste 1300 de lecții audio-video și cam 800 de cursuri scrise. De asemenea, unele școli-surori de yoga și-au deschis porțile în peste 30 de țări de pe toate continentele.

Învățăturile sale spirituale au avut și au mereu un aspect eminamente practic, ce vizează cam toate preocupările aspiranților sinceri, entuziaști și perseverenți. Asemenea modalități eficiente includ metode de vindecare și de păstrare a unei sănătăți optime, depășirea eventualelor probleme care apar în sfera psihică și obținerea și aprofundarea unor excelente stări de spirit, trezirea și explorarea genialității, a creativității net superioare și, pentru cei angrenați într-o intensă căutare spirituală, modalități și tehnici inedite, străvechi, ale ramurilor yoga care urmăresc descoperirea rodnică, prin trăire directă, a răspunsurilor la întrebările fundamentale ale vieții: „De unde vin în realitate?“, „Încotro mă îndrept în această existență?“, „Cine sunt cu adevărat, dincolo de aparențe?“, „Ce sens are cu adevărat viața mea?“, „Ce se va petrece cu mine după moartea trupului?“ Ele vizează existența și simțirea certă a existenței lui Dumnezeu; revelarea și aprofundarea esenței absolute a ființei noastre, Sinele Suprem Nemuritor Atman, înlocuirea totală a sexualității, care este ceva inferior, cu alegerea net superioară a amorului care include continența erotică amoroasă, ce conferă o mare fericire și plenitudine, explorarea consacrării prealabile a roadelor acțiunilor noastre importante către Dumnezeu, ce ne eliberează de consecințele lor karma-ice ulterioare, exploatarea practică extraordinară a celor peste 700 de Atribute Dumnezeiești pe care Dumnezeu le-a revelat în premieră în această Școală Spirituală ezoterică, abordarea etapelor spirituale avansate în practica yoga, trăirea unei existențe fericite, echilibrate și împlinitoare.

În anul 2009, Gregorian Bivolaru a inițiat comunitatea spirituală cu numele de Mișcarea Carismatică Teofanică, ce are ca motto: „Cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, în Dumnezeu, întru Dumnezeu“. Țelul acesteia este de a-i ajuta în căutarea lor pe aspiranții spirituali sinceri și care aspiră să-și trezească sufletul și să-L descopere pe Dumnezeu atât în universul lor lăuntric, cât și în tot ceea ce îi înconjoară.

Ca parte a activităților deschise ale acestei mișcări, în fiecare an, în luna septembrie, are loc un eveniment excepțional de vindecare spirituală la Costinești (România), ce vizează regenerarea și vindecarea participanților prin ajutorul miraculos care vine de la Dumnezeu Tatăl și la care participă anual mii de oameni. Mulți dintre ei au simțit efecte chiar miraculoase, copleșitoare, care au dus la ameliorarea semnificativă sau la vindecarea anumitor boli.

Pe baza experiențelor sale practice, directe, Grieg a explicat de fiecare dată din perspectiva omului modern toate tehnicile tradiționale, străvechi, unele păstrate secrete.

Gregorian Bivolaru a realizat deja o sinteză ce este unică, complexă, creativă și mai ales practică a diverselor tradiții spirituale autentice orientale și occidentale, care în majoritatea lor rămân și actualmente criptice, inaccesibile pentru lumea occidentală, atunci când nu sunt deloc însoțite de clare explicații ezoterice adecvate, ce pot apărea însă doar dintr-o uriașă experiență spirituală proprie.

De asemenea, el a introdus de-a lungul anilor o serie de concepte și tehnici geniale în mod vădit revoluționare, care în realitate sunt bazate pe principiile spirituale dumnezeiești universale și care apoi transformă, ca prin farmec, practica spirituală din ceva imens ce ne apare ca fiind adeseori confuz, necunoscut, în ceva foarte inteligibil, accesibil și entuziasmant. Atunci când sunt puse corect în practică asemenea metode geniale, ele conduc în mod evident la transformări binefăcătoare majore în toate domeniile vieții.

Una dintre cele mai mari contribuții ale lui Grieg la spiritualitatea universală planetară, ce are deja multe implicații cu totul extraordinare care abia încep să iasă la lumină, este revelația formidabilă a Atributelor Dumnezeiești pe care Bunul Dumnezeu i-a oferit-o la momentul potrivit. Prin această unică dezvăluire dumnezeiască, ce include o valoare inestimabilă, fiecare Atribut Dumnezeiesc ne apare prin experiență directă ca fiind o energie subtilă sublimă veșnică, omniprezentă, gratuită, ce are o frecvență de vibrație care nu se modifică niciodată. Exemple de asemenea Atribute Dumnezeiești sunt Iubirea, Bunătatea, Omnipotența, Eternitatea, Dreptatea, Compasiunea, Erosul Pur, Umorul stenic, Binele, Frumusețea, Infinitatea, Fericirea, Aspirația, Entuziasmul, Curajul, Bucuria, Iertarea, Răbdarea, Altruismul, Adevărul, Sfințenia, Credința, Sinceritatea, Omnisciența, Omniprezența. Dumnezeu i-a revelat treptat, printr-o inspirație dumnezeiască, lui Gregorian Bivolaru peste 700 de Atribute Dumnezeiești și, pentru prima oară în lume, i-a destăinuit secretele nemaipomenite ale Meta Atributelor Dumnezeiești și acelea ale Mega Atributelor Dumnezeiești.

Fiind o personalitate benefic orientată ce este marcantă, profesorul de yoga Gregorian Bivolaru i-a deranjat și continuă să-i deranjeze pe unii prin dezvăluirile și acțiunile sale care sunt inspirate de Dumnezeu. Pe mulți oameni inteligenți Gregorian Bivolaru i-a inspirat în felurite moduri uimitoare. Pe cei ce sunt însetați de spiritualitate autentică, care deja au pus în aplicare cu atenție și cu o mare perseverență învățăturile și îndemnurile sale, Gregorian Bivolaru nu a încetat și nu va înceta niciodată să îi îndrume pe calea către desăvârșire, cu o mare umilință și cu o permanentă stare de releu dumnezeiesc. Dezvăluirea prin el a Tainei Atributelor Dumnezeiești este deja o dovadă că el este și rămâne în continuare un viu releu al lui Dumnezeu în această lume.

Întotdeauna, cam în toate momentele vieții sale, în toate învățăturile sale inspirate de Dumnezeu, în cursurile sale de yoga, în activitatea Mișcării Charismatice Teofanice pe care a creat-o, în cam toate conferințele sale și în nenumăratele discuții uneori filmate audio-video cu cursanții Școlii de yoga și cu prietenii săi, ori cu prietenele sale, Gregorian Bivolaru a avut și are aproape fără încetare un punct de referință central, către care de fapt se îndreaptă totul și care în simultaneitate cuprinde totul: acesta este Ființa Infinită, Eternă și Absolută a lui Dumnezeu Tatăl.

Instructor de Yoga, autor și fondator al cursului de Șivaism Caşmirian

Nicolae Catrina

Nicolae Catrina (Adinathananda) este profesor de yoga având peste 40 de ani de experiență. În urmă cu aproape trei decenii a fondat singurul curs de Șivaism Caşmirian din afara Indiei, care oferă într-un mod unic, adaptat abordării occidentale, miilor de cursanți din România și din alte țări din întreaga lume, bogăția și profunzimea acestei tradiții spirituale. Interesul său profund pentru diferite forme de spiritualitate autentică l-a ajutat să elaboreze de-a lungul timpului o serie de alte cursuri inițiatice, printre care cele de Alchimie Tantrică și Taoistă, Estetică Iluminatoare (Yoga Frumuseții sau revelarea Sinelui-Esență, Atman prin intermediul experienței estetice iluminatoare), Eneagramă, Yoga Tantrică Tibetană, I Ching ezoteric, Alchimie Emoțională etc., care au ajutat deja mii de aspiranți să facă pași importanți în direcția desăvârșirii lor spirituale. Este autorul mai multor cărţi despre Șivaism, Yoga, Tantra, Alchimie, Artă inițiatică etc. În exclusivitate pentru cursurile sale de Șivaism el oferă într-o traducere inedită din limba sanscrită a unor lucrări tradiționale ezoterice (cum ar fi Shiva Sutra, Spanda Karika, Vijnana Bhairava Tantra etc.) precum și cunoașterea practică, profund transformatoare, ce este cuprinsă în acestea.

Psiholog, autor, Consilier Spiritual

Aida Călin

Aida Călin este psihoterapeut, trainer, coach spiritual, autoare. Este facilitator cu experiență și coordonează tabere spirituale, retrageri și ateliere de lucru pe diverse subiecte de natură spirituală în țară și în străinătate. A studiat problematica feminină și toate domeniile conexe (dezvoltare personală, inteligență emoțională și spirituală, relații). Susține conferințe și cursuri pentru femei și pentru cupluri.

A dezvoltat câteva programe pentru echilibrare lăuntrică și fericire sufletească, integrarea intimității în armonia personală și pentru accesarea și trezirea senzualității.

Este autoarea volumelor Reincarnarea – un mister dezvaluit (2000) și Hatha Yoga pentru femeile care aspiră să fie sănătoase, armonioase, inteligente și fericite (2014), lucrări apreciate pentru abordarea interdisciplinară care îmbină reflecția spirituală, autocunoașterea și principiile dezvoltării personale.Informații suplimentare despre activitatea sa profesională pot fi consultate pe platformele oficiale: aidacalin.com, https://www.facebook.com/aidaacalin/, https://www.instagram.com/aidacalin_autor/

Lector Ayurveda și matematician

Andrei Gamulea

Andrei Gămulea, de formație matematician, cu pregătire în cercetări operaționale, are o dedicare de peste 35 de ani pentru studiul și aprofundarea științei tradiționale a Ayurvedei. Este președinte AMN-România, autor al programei de studiu aprofundat al Ayurvedei în România, coordonator al corpului de lectori din cadrul AMN, promotor educațional al Ayurvedei — Educational Advocate for Ayurveda (EAA) — și formator în Ayurveda. Activitatea sa s-a concretizat în numeroase inițiative educaționale, editoriale și culturale. A susținut prelegeri în cadrul dialogului cultural dintre India și România, contribuind la dezvoltarea unor punți autentice între cele două spații culturale.

Instructoare de Tantra Yoga și fondatoarea Academiei de Educație Erotică—LOVE LIFE Academy

Simona Popescu

Dr. Simona Popescu, instructoare tantra yoga si Fondatoarea Academiei de Educație Erotică-LOVE LIFE Academy Fascinată de profunzimea și complexitatea ființei umane, a studiat medicina și are competență în acupunctură.  Tot mai pasionată de aspectele psihologice și erotice, a absolvit un master în Consiliere de cuplu și familie și o competență în psihosexologie, De mai bine de 20 de ani preda cursuri de tantra yoga și yoga esoterica integrala. Este MENTOR pe aspecte relaționale și de cuplu – în platforma Tribul ANTREPRENORILOR care cuprinde peste 500 de antreprenori din Romania . Workshop-urile, cursurile și retreat-urile sale, pe teme de educație erotică, leadership, tantra, psihoerotism și feminitate, oferă inspirații și soluții rapid eficiente, la sute de cupluri

Instructor de Yoga și Tantra

Cătălin Bălilescu

Este instructor de Yoga și Tantra în cadrul Federației Atman și practicant Yoga din anul 1991. Activitatea de instructorat o desfașoară de 21 de ani în România, Danemarca, Bosnia. Are un masterat în Fizica si Chimia materialelor.

Practica Yoga si Tantra i-a transformat profund viața si perspectiva asupra rostului ființei umane în această lume. Aceasta experiență profundă i-a trezit aspirația de a integra învațăturile milenare ale acestor tradiții spirituale în iureșul vieții contemporane și de a le împărtăși celorlalți, într-o manieră căt mai clară și autentică. Urmărește să facă accesibilă bogăția și caracterul plurivalent al învățăturilor spirituale, astfel încât ele să fie repere vii și practice pentru omul modern.

Instructoare de Yoga și Tantra, Life Coach

Lalita Dochinoiu

Lalita practică și predă yoga și tantra de peste 30 de ani. A acumulat experiență călătorind, învățând și predând pe trei continente. Plină de entuziasm și curiozitate, dar și de profunzime, a aplicat în viața de zi cu zi principiile spirituale care i-au fost un fir călăuzitor în toate aventurile pe care viața i le-a oferit.

Profesor, cercetător Astrologie hermetică

Zoltán Bartha

Întotdeauna a simțit o uimitoare atracție către natură, mai ales către munți, ceea ce l-a impulsionat să devină ghid montan. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specializarea management-marketing. Din 1994 a început practica yoga și studiul astrologiei, iar în 1998 a pus bazele Școlii de Astrologie „Helios”.

Prin practica yoga, întreaga sa viață a fost revoluționată. Descoperirea continenței erotice și a principiilor tantrice i-a rescris, putem spune, direcția destinului.

Este instructor de yoga de 23 de ani, profesor și consilier în astrologie, coordonator al Simpozionului de Astrologie și al Taberei Spirituale Carpatice, aspecte care îi umplu sufletul cu o mare bucurie.

Instructoare de Tantra și Yoga

Camelia Marin

Marin Camelia, zodia Pești, are un background de inginerie biotehnologica și genetică. Camelia a ales calea spirituala încă din liceu, încercând să găsească sensul profund al vieții. De asemenea, ea a ales din octombrie 2012 să susțină drepturile omului, să facă cercetări și acțiuni în domeniul social, judiciar și politic asupra cazurilor de încălcare a drepturilor omului legate de practica spirituală. Ea activează în domeniul drepturile omului susținând dialogul pe subiecte care leagă spiritualitatea cu numeroasele aspecte ale vieții moderne. Camelia este instructoare yoga si tantra yoga de peste 15 ani.

Medic, instructor de Yoga Integrală și Tantra Yoga Ezoterică

Dan Spătariu

Dan Spatariu practică yoga de peste 30 de ani. Din 2001 predă yoga integrală, iar din 2020 este instructor de tantra yoga ezoterică, format în cadrul Federației Internaționale de Yoga și Meditație ATMAN.

Este pasionat de artă și frumos și și-a călăuzit mereu viața după armonie și intuiție. Este medic ca profesie, iar la 27 de ani a avut revelația întâlnirii lui Dumnezeu în propria ființă. A fost un moment de răscruce, după care și-a înțeles întreaga viață din perspectiva acestei întâlniri magice.

Iubește oamenii, viața în general, muzica și adoră să practice yoga.

Instructoare de Yoga

Corina Buhagiar

Corina Buhagiar a început practica yoga încă din adolescență, din 1990. A absolvit Universitatea din București, Facultatea de Matematica, a fost profesoară în învățământul de stat. Ulterior a profesat și în presă și în afaceri. Actualmente lucrează în vânzări, în domeniul tipografic. Este instructor de yoga în cadrul Școlii de Yoga MISA de peste 10 ani, și își dedică o mare parte a timpului promovării învătăturilor milenare și a metodelor tradiționale yoga celor interesați, care sunt dornici să se transforme cu ajutorul lor.

Instructor de Yoga și Tantra Yoga

Foca Yariv

Foca Ofer Yariv studiază Yoga și Tantra de peste 25 de ani. Căutarea sa de cunoaștere și spiritualitate în acest domeniu l-a purtat din Israelul său natal către așhramurile din Europa și India, iar apoi în Regatul Unit, care a fost căminul său în ultimii 16 ani. Foca predă atât yoga, cât și Tantra și organizează o varietate de ateliere și retreat-uri pe diverse teme.

Instructoare de Tantra Yoga & M.Sc. Studii Globale

Iris Smeets

Iris, originară din Olanda, are 34 de ani și predă în prezent Tantra Yoga în Chiang Mai, Thailanda. Cu o licență în Filosofie și Studii Religioase și un master în Studii Globale, ea a lucrat în domeniul soluționării conflictelor și al consolidării păcii, unde a descoperit rolul esențial al spiritualității în crearea unității și armoniei în societate, comunități și la nivel individual.

În ultimii 10 ani și-a dedicat viața căii Tantra Yoga, care integrează cu ușurință știința modernă și înțelepciunea esoterică antică. Ea predă cursuri, retreaturi și workshopuri menite să creeze o viață a împuternicirii personale prin alinierea la principiile universale, îmbinând arta, înțelepciunea spirituală, yoga integrală și Tantra ezoterică.

Instructor de Yoga

Cristian Bandur

Absolvent de studii economice superioare, practicant yoga de aproape 30 de ani, instructor yoga de 25 de ani. A studiat și a predat cursuri de Ayurveda.

Interesat de tot ce înseamnă spiritualitate autentică, regasită atât în tradițiile străvechi cât și în domeniile moderne ale științelor de frontieră.

A descoperit în yoga o știință spitituală cu cele mai potrivite modalități teoretice și mai ales practice de îmbunatățire a calității vieții în general, prin conștientizare, înțelegere, transformare.

Promovează valorile tradiționale yoghine adaptate la stilul de viață modern.

Instructor de Tantra Yoga & Psiholog în formare

Angela Radu

Angela Radu este psiholog și instructor de tantra, aflată în formare in psihoterapie. Parcursul său este orientat către explorarea dimensiunii spirituale a existenței umane și către susținerea proceselor de conștientizare și transformare spirituală. Activitatea sa vizează relația dintre dezvoltarea psihologică si deschiderea spirituală prin crearea unor spații de reflecție și întelegere profundă, prin care ființele umane să își regăsească aspirațiile spirituale profunde, sensul și direcția dumnezeiască autentică

Dr. inginer, instructor de Yoga

Lucian Milea

Lucian Milea este conferențiar universitar și instructor de yoga. Este doctor în Inginerie Electronică și Telecomunicații și a absolvit un Master în Electronică și Informatică Medicală. Este coautor al mai multor cărți și articole științifice.

Este preocupat de înțelegerea fenomenelor fizice dintr-o perspectivă spirituală, dar și a corelațiilor ce există între realitatea materială perceptibilă și aspectele realității ce nu pot fi percepute direct prin simțuri.

Crede că prin aprofundarea acestor corelații putem ajunge să intuim și chiar să înțelegem fenomene și realități complexe de natură psihomentală, sufletească sau chiar spirituală, ce depășesc cu mult înțelegerea umană obișnuită.

Medic, instructoare de Yoga, Tantra Yoga, Șivaism și lector de Ayurveda

Monica Maria Pașcalău

Monica Maria Pascalau este medic specialist în Medicină de familie, are competențe în Apifitoterapie, Homeopatie, Acupunctură, Medicină de întreprindere. Este interesată de abordarea holistică a vieții și a practicii medicinei. În paralel cu practica medicinii in cadrul cabinetului particular de la Cluj, și-a indreptat atenția de-a lungul anilor, asupra studiului aprofundat al medicinelor neconvenționale (medicina tradițională indiană – ayurveda, medicina tradițională chineză). Îmbinarea cunoștiințelor din toate domeniile studiate a dus la obținerea unor rezultate remarcabile în tratamentul natural al multor tipuri de boli, prin recomandarea unui mod de viață sănătos. Predă Ayurveda în România de peste 25 de ani, practică yoga de aproape 30 de ani, este instructoare de yoga de peste 15 ani, instructoare de tantra yoga de aproape 10 ani, a abordat multe tipuri de practică yoga și tantra yoga cu multă perseverență și conștiinciozitate. În această prezentare, Monica ne va dezvălui câteva aspecte interesante și utile pe care ea însăși le-a descoperit prin punerea in practică a tehnicilor yoghine.

Facilitatoare a atelierelor de Alchimie Emoțională

Adriana Luptakova

De 16 ani, Adriana explorează semantica, arta, ayurveda, psihologia și alchimia universală în căutarea esenței unității. Inspirată de munca și practica clinică a psihologilor care au cercetat o singură emoție timp de aproape un deceniu, ea examinează descoperirile acestora prin practică personală și aplicarea abordării alchimice pe o cale către esența emoțiilor, care duce în cele din urmă la esența ființei. Munca ei îi îmbogățește pe clienții care caută o integrare emoțională mai profundă și o experiență umană completă. Ea își extinde activitatea către profesioniștii din domeniul sănătății psihice în munca lor cu cele 9 emoții, precum și către oricine este interesat de impactul emoțiilor asupra politicii, societății, comunității umane mai largi și bucuriilor și tristeților de zi cu zi.

Instructor de Yoga și Tantra Yoga

Rainer Trubel

Este instructor certificat de Yoga și Tantra în cadrul Federației Atman, făcând parte din prima generație a programelor de formare a instructorilor. Și-a început practica acum peste 30 de ani și are 25 de ani de experiență în predare. A susținut cursuri în Germania, Danemarca, Bosnia, România, Mexic și India și a participat la diverse forumuri de discuții dedicate spiritualității și științei. Rainer deține un Masterat în arhitectură și a studiat principiile tradiționale Vastu în arhitectură, precum și geometria sacră. A proiectat centre de yoga și retreat în Danemarca și Islanda. Una dintre pasiunile sale este îmbinarea înțelepciunii tradițiilor spirituale milenare și găsirea unor modalități de a aplica aceste învățături într-un mod foarte practic în viața noastră modernă, alături de aprofundarea continuă a experienței directe a prezenței lui Dumnezeu prin intermediul Atributelor Dumnezeiești, clipă de clipă.

Instructor de Tantra Yoga Ezoterică

Mirela Văleanu

Este dedicată explorării lăuntrice și căutării spirituale. A urmat cursuri de formare ca instructor de Tantra Yoga Ezoterică și Coach de feminitate. Pasiunea ei pentru spiritualitate se reflectă atât în căutarea personală, cât și în proiectele sale creative. Are un simț estetic rafinat, manifestat prin fotografie și creații vizuale, având o sensibilitate aparte față de frumusețea și profunzimea existentei. Este o prezență caldă, blândă, deschisă către comuniunea autentică și înțelegerii de sine, pe care le explorează și le împărtășește cu ceilalți.

Instructor de Yoga

Cristian Țurcanu

Cristian Țurcanu este autorul cărților: Arta de a trăi, Autocontrolul, Trezirea sufletului, Arta de a muri, Pe înălțimi și Timp înflorit. Încă din anul 1994 a susține cursuri de dezvoltare personală și yoga; a realizat numeroase emisiuni radio și TV despre arta de a trăi. De asemenea, a organizat la Iași Festivalul Sufletului în anul 2005 și un simpozion despre Trezirea sufletului în 2006.  În perioada 2003 – 2010 a coordonat publicarea revistei Arta de a trăi magazin. Este autorul procedeului de pătrundere gradată în inima spirituală a ființei – Floarea albastră, procedeu pe care l-a realizat atât în taberele yoghine de vacanță, cât și în mai multe orașe din țară și străinătate. În prezent continuă să susțină cursuri de dezvoltare personală și yoga și acordă consiliere individuală pe aceste teme. De 30 de ani este instructor de yoga, iar din anul 2017 coordonează și un grup de practică pentru revelarea Sinelui Suprem Nemuritor, Atman. O parte din gânduri și le publică pe pagina sa de internet  www.artadeatrai.ro

Inginer, Instructoare Yoga

Ofelia Mohr

Este inginer de profesie și practică yoga din 1990. Din 2009 este instructor yoga certificat al Federației Atman în SUA. A predat mulți ani yoga pentru vârstnici și a creat canalul de YouTube „Ofelia Mohr“, cu lecții specializate pentru această categorie.

În prezent trăiește și predă yoga în statul Iowa, SUA. Lucrează la o corporație americană, este Health Coach, deține certificarea de Master Gardener și practică un job part-time de grădinărit. De asemenea este și Tachyon Wellness Practitioner.

Dr. Inginer

Zoltán Marosy

Este Director de Cercetare și Dezvoltare al INTI CENTER din Târgu Mureș, unde susține o serie de cursuri despre impactul biocâmpului uman asupra societății. Realizează studii despre metode de a cuantifica evenimentele din viața unei ființe umane. Fiind membru în Comisia Națională de Cercetări Antarctice, patronată de Academia Română, este membru activ în Secțiunea 3 de studiu – Spațiul Antarctic analog spațiu extraterestru. Cercetător pasionat de legătura dintre aspectele fizice și cele subtile ale Creației, a studiat alături de echipe internaționale domenii de nișă ce ridică întrebări existențiale – cum modifică o ființă umană mediul subtil, creând astfel sincronicități benefice. A publicat peste 20 de articole naționale și internaționale prin care a evidențiat impactul biocâmpului asupra mediului, evidențiind importanța intenției concentrate pe acțiune. A scris primele trei volume dintr-o serie de șapte propuse, cu titlul sugestiv Jurnalul unui călător în timp, al patrulea volum fiind actualmente în lucru.

Instructor Yoga

Mircea Morariu

Practică yoga din anul 1991 și este instructor de Yoga și Tantra. Este inginer și este foarte pasionat de spiritualitate. Predă Yoga de peste 30 de ani în cadrul MISA și de 7 ani predă și Tantra Yoga. Preocupările sale spirituale cuprind comuniunea cu Atributele Dumnezeiești, Kundalini Shakti, Trezirea sufletului, comuniunea cu sferele de forță a Marilor Puteri Macrocosmice, cu marii zei, misterele conștiinței etc. De peste 30 de ani, prin anumite inițieri și sincronicități, a cunoscut și a realizat sistematic tehnici spirituale pentru trezirea și dinamizarea conștiinței. De aceea, urmărind să împărtășească și să aprofundeze această practică, Mircea va prezenta în cadrul congresului „Misterele uimitoare ale conștiinței – Între știință obiectivă, experiență directă și explorare lăuntrică rodnică“, conferința cu titlul: „Trezirea conștiinței – o necesitate fundamentală pentru omul modern“.

Medic, trainer, instructoare de Yoga

Virginia Mărginean

Este medic, are peste 30 de ani de experiență în practica yoga, este interesată de abordările integrative care susțin sănătatea, echilibrul lăuntric și dezvoltarea conștientă a ființei umane.

Interesul său se situează la intersecția dintre experiența directă a practicii yoghine și perspectiva medicinei moderne, care confirmă beneficiile yoga asupra trupului, psihicului și calității vieții. Consideră că apropierea dintre aceste două domenii contribuie la o înțelegere mai profundă a relației dintre prevenție, autoreglare și stare de bine.

Participă la acest Congres din dorința de a aprofunda aceste teme și de a contribui la un dialog profesionist și autentic.

Doctor în matematică, instructor de Yoga

Octav Fercheluc

Absolvent al Facultății de Matematică din anul 1993, doctor în matematică aplicată al Universității din București din anul 2000, cadru didactic universitar la Academia de Studii Economice din București, Academia Tehnică Militară din București etc. Practicant yoga din anul 1992, cu preocupări constante în a uni știința cu spiritualitatea și a găsi metode care să cuantifice și să obiectiveze practica spirituală și evoluția spirituală.

Instructor de Yoga, MA Psihanaliză

Adriana Vîntu

A radiocommunications engineer since 1993 and a seeker of meaning for as long as she can remember, she has guided her life by the motto: “Render unto Caesar the things that are Caesar’s, and unto God the things that are God’s.”

This work represents the crowning of a personal development journey in which she became, successively, an Ayurveda lecturer, a therapeutic dance instructor, a yoga instructor, and, above all, a WOMAN.

By the age of 39, she had obtained two bachelor’s degrees and two master’s degrees, yet she had not fully integrated her feminine energy. She returned to the study of Psychology, which gave her the necessary understanding.

This work represents her dissertation topic for this year’s Master’s program in Psychoanalysis and marks a new path, on which she aspires to continue learning while also teaching those who truly need it.

Instructor de Yoga

Sorin Molnar

S-a născut în anul 1971 în  Ploiești, unde a absolvit un liceu tehnic cu profil de electronică și automatizări industriale. A terminat facultatea de Energetică din București și în anul 3 de facultate s-a înscris la cursurile de yoga frecventând cu entuziasm în paralel și cursurile de Șivaism și Alchimie. A descoperit încă de mic fascinația cărților și ele l-au ajutat să se deschidă față de universul ezoterismului și Yoga. Actulamente este profesor de electrotehnică la un liceu din București și instructor de Yoga.

Instructoare de Tantra Yoga

Liana Nemeș

Liana Nemeș aduce o combinație unică de rigoare analitică și profunzime spirituală în activitatea sa, construind o punte între lumea logică a tehnologiei informației și misterele profunde ale sufletului uman. Cu un background profesional în IT, Liana și-a început călătoria spirituală în urmă cu treisprezece ani, urmând calea Yoga și Tantra.

Recent absolventă a cursului de formare pentru instructori de Tantra, proiectul său de absolvire, „Știința stelelor: Ce dezvăluie experimentele moderne despre cunoașterea astrologică antică“, a fost distins cu premiul I dintre toate lucrările înscrise. Dezvoltat în strânsă colaborare cu colegii săi Marie și Kallas, acest studiu explorează aplicarea practică a ritmurilor astrologice în viața de zi cu zi, depășind teoria abstractă pentru a oferi exemple concrete despre modul în care influențele planetare ne modelează sănătatea, succesul și personalitatea.

Urmând înțelepciunea lui Paramahansa Yogananda, Liana consideră că, deși 75% din viața noastră este influențată de karma trecută, practica spirituală ne dă puterea să modelăm conștient restul de 25% prin liber arbitru și conștiență.

Instructoare de Tantra Yoga

Marie Faltusová

Este studentă și instructoare entuziastă a cursurilor de tantra yoga și astrologie pentru începători. Fascinația ei pentru univers datează încă din copilărie, când a început să se intereseze de astronomie și de lumea dincolo de granițele planetei Pământ.

Deși nu a devenit niciodată astronaut, a descoperit astrologia, care a însoțit-o aproape toată viața, și continuă să studieze înțelepciunea acestei științe antice sub îndrumarea diferiților profesori. Ea crede că o înțelegere profundă a astrologiei ne poate ajuta în procesul de autocunoaștere și ne poate reintegra în ordinea înțeleaptă a creației.

Prin înțelegerea ciclurilor prin care trece totul în acest univers și a fazelor lor unice, care se reflectă în noi, putem să ne înțelegem mai bine nu numai pe noi înșine, ci, mai presus de toate, pe ceilalți — și astfel să trecem de la neînțelegere la acceptare profundă, de la diferențe la ceea ce ne unește și la ceea ce putem învăța unii de la alții, astfel încât să putem crește ca ființe pline de suflet.

Instructor Yoga 

Ion Calixte Vasile

Este de profesie inginer, cu o formație tehnică în mai multe domenii, și este instructor de Yoga de peste 30 de ani.

A descoperit domeniul fascinant al practicilor yoga la vârsta de 12 ani, prin intermediul lucrării de popularizare Yoga, izvor de sănătate a românului Nicu Constantin Tufoi. A început să frecventeze cursurile Școlii de Yoga Integrală MISA în anul 1991 și de atunci este cursant al acestei școli.

Din anul 2019 a devenit și instructor de Kalachakra, aspect care i-a fost de un real folos în aprofundarea înțelegerii domeniului spiritual, deoarece multe dintre cheile spiritualității sunt temeinic explicate în această tradiție.

Psihoterapeut, instructoare de Yoga

Ana Maria Pănescu

Este un psihoterapeut pasionat și dedicat, cu experiență în procesul de tratare a tulburărilor emoționale, urmărind îmbunătățirea calității vieții clienților și susținerea lor în gestionarea situațiilor dificile de viață.

Abordarea pe care o urmează este integrativă, având o înțelegere unitară a complexității ființei umane, ceea ce permite evaluarea și tratamentul holistic al pacientului, ținând cont de fiecare dintre palierele sale: psihomental, trupesc și spiritual.

Este atrasă de explorarea noilor orizonturi ale cunoașterii psihicului uman și este fascinată de domeniul stărilor superioare de conștiință și de remarcabilul lor potențial terapeutic și transformator.

Instructor de Yoga

Ion Marin

Practică yoga de peste 35 de ani, iar ca instructor are peste 25 de ani de activitate. La vârsta de 18 ani a descoperit yoga printr-o carte și a început să practice sistematic procedeele prezentate în ea. La 20 de ani, s-a înscris la cursurile Școlii de Yoga MISA pentru a aprofunda această cale spirituală.

În scurt timp, a reușit ca prin practica yoga să își fortifice trupul și să vindece anumite afecțiuni minore de care suferea. În prezent este un om sănătos, iar de câțiva ani urmărește să descopere legăturile tainice care există între știința modernă și învățăturile spirituale autentice.

Lect. univ. dr. și instructor de Yoga

Daniel Radu

Daniel Radu s-a născut la data de 4 mai 1967 în orașul Pașcani, județul Iași. A obținut titlul de doctor în fizică în anul 1998, la Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, sub îndrumarea prof. univ. dr. János Gottlieb și în prezent este cadru didactic universitar la aceeași facultate, unde predă cursurile de Electrodinamică și Teoria Relativității și Termodinamică și Fizică Statistică. Este instructor de Yoga și Șivaism în orașul Iași, în cadrul Școlii de Yoga MISA, și vice-președinte al Fundației pentru Terapii Naturiste „SUNDARI“ din Iași.

Instructor de Yoga

Sven Sanders

Sven Sanders este din Olanda, este un yoghin dedicat, pasionat de împărtășirea puterii transformatoare a practicii Yoga autentice și a Tantrei. Este profesor de Yoga de aproape un deceniu, a obținut recent diploma de instructor de Yoga în cadrul Federației Atman, iar în prezent urmează cursuri pentru a deveni instructor de Tantra. A co-fondat Satya Yogacentrum în Olanda și este profund dedicat transformării acestui spațiu într-un loc cu adevărat semnificativ și integrat spiritual.

Doctor în filosofie, instructor de Yoga

Andronicus Torp

Andronicus Torp este un cercetător care activează la intersecția dintre energia umană și performanță, având ca scop facilitarea unei performanțe înalte sustenabile. Deținător al unui doctorat în inginerie, activitatea sa urmărește să creeze o punte între știință și spiritualitate, integrând rigoarea analitică cu metodologii sistematice de investigare la persoana întâi.

Abordarea sa se bazează pe o practică spirituală de lungă durată, incluzând meditația, Hatha Yoga și practicile tantrice. Încadrată în domeniile Studiilor Yoga și Studiilor Conștiinței, cercetarea sa explorează, printre altele, modul în care practicarea continenței erotice amoroase (brahmacharya) influențează energia, cogniția și comportamentul. De asemenea, el examinează modul în care aceste mecanisme pot fi transpuse în contexte personale și organizaționale de zi cu zi, pentru a spori reziliența, claritatea și eficiența leadership-ului.

Titlul lucrării: Știința chakra-elor și brahmacharya

Instructoare de Yoga

Lorena Bădescu

Practică yoga de peste 30 de ani, este de curând instructor de Yoga și urmează în prezent cursuri pentru a deveni instructor de Tantra.

Instructor Yoga

Björn Wiberg

Practică Yoga de mai bine de zece ani, este instructor de Yoga proaspăt absolvent și cursant în cadrul programului de formare a instructorilor de Tantra. În același timp, urmează activ cursurile de Yoga, Tantra și Șivaism cașmirian.

Echipa Yoga Magazin

Celestial Ezoteric Flow

Anul acesta marchează 30 de ani de la apariția primului număr al revistei Yoga Magazin, un proiect editorial dedicat explorării tradițiilor autentice de yoga și spiritualitate. Cu peste 100 de apariții și în evoluție către numărul 150 (decembrie 2027), revista a crescut constant, devenind un spațiu de referință pentru cei preocupați de transformarea lăuntrică. Yoga Magazin susține o abordare în care cunoașterea nu este doar teoretică, ci este trăită direct, în mod concret și aplicat.